luni, 30 mai 2011

Eveniment pentru 150 copii organizat în Costeşti de Asociaţia Hercules

Centrul Intergeneraţional Hercules din Costeşti a organizat sâmbătă, 28 Mai un eveniment dedicat copiilor, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului. Atât cei mici, cât şi cei mari au participat la acestă sărbătoare a copiilor, care a avut loc în sala de evenimente a Asociaţiei Hercules din Costeşti, str. Victoriei 40, între orele 11.00 – 15.00.

Au fost organizate concursuri de mimă, de strâmbături, karaoke, teatru de păpusi, animaţie, face painting, modelat baloane. Iar la sfârşit, o tombolă cu premii foarte variate şi atractive a încheiat această zi plină de surprize şi bucurii.

„ Am modelat împreună baloane şi ne-am distrat pictându-ne feţele cât mai artistic. Am petrecut clipe frumoase alături de clownul care a fost alături de noi pe parcursul întregii zile şi care a fost maestrul de ceremonii al evenimentului. Am urmărit cu sufletul la gură spectacolul de varietăţi oferit de trupa de teatru Magic Art din Bucureşti.” - vă spun copiii beneficiari ai Centrului Intergeneraţional Hercules.

Mulţumim Fundaţiei Vodafone pentru finanţarea acestui eveniment, Companiei Procter &Gamble România pentru produsele de igienă ce au fost oferite cadou tuturor copiilor participanţi şi Companiei Siemens care ne-a onorat cu prezenţa.

vineri, 20 mai 2011

Un click pentru viitor

Este proiectul nostru câştigator din cadrul ASSOCLIC 1-2011 derulat de Ateliere Fără Frontiere.

5 calculatoare primite ne vor ajuta să dezvoltăm beneficiarilor Centrului abilităţi de învăţare a utilizării calculatorului.

15 Laptop-uri

Asociaţia Hercules a primit 15 laptopuri pentru copilaşii care frecventează Centru de zi.




Mulţumim în numele copiilor companiei Procter&Gamble Romania

miercuri, 18 mai 2011

60 de reprezentanţi ai Ghildei Oamenilor Liberi ai Oraşului Londra au avut ocazia să cunoască îndeaproape şi programele Hercules, în cadrul unei vizite la Fundaţia Principesa Margareta a României. Centrul nostru comunitar şi-a organziat un stand de prezentare unde vizitatorii au putut sta de vorba cu Petruţa Stănescu, director executiv şi Roxana Burdeanu, voluntara noastră.

Vizitatorii au fost impresionaţi de aplicaţiile şi felicitările confecţionate în cadrul atelierelor noastre.

Aflaţi în România pentru a oferi o distincţie onorifică deosebită Majestăţii Sale Regele Mihai, grupul de înalţi demnitari au fost interesaţi de proiectele fundaţiei şi de a ne sprijini în viitor.